„Atât timp cât administrațiile sunt politizate, legea e inutilă”
Șerban Ţigănaș, președintele Ordinului Arhitecţilor din România, punctează problemele esenţiale cu care se confruntă breasla pe care o reprezintă: legislaţia referitoare la clădirile de patrimoniu, lacunele unui învăţământ de specialitate neperformant, condiţia și „limitările” arhitectului în România.
mtc: Ca președinte al Ordinului Arhitecţilor din România aţi solicitat sprijinul Guvernului pentru salvarea Patrimoniului Construit, printr-o scrisoare deschisă. Ce răspuns aţi primit? Ce efect a avut?
Șerban Ţigănaș: E prematur să discutăm despre răspuns. Autorităţile nu reacţionează atât de rapid. Uneori nu reacţionează deloc, dar de această dată pot să vă spun că suntem în situaţia, nouă pentru noi, Ordinul Arhitecţilor din România, de a construi împreună cu cei de la Ministerul Culturii. Acesta este motivul pentru care strategia pe care o avem acum este una a colaborării și nu una a opoziţiei și protestului, ipostaze pe care le-am încercat când a fost vorba de alte situaţii notorii. Evoc cazul Roșia Montană, abuzurile construirii din Sinaia, Hala Matache din București, Cazinoul din Constanţa, zona pârâului Graft din Brașov, lângă zidurile cetăţii și altele. Toată lumea e îngrijorată și ne întreabă dacă premierul a reacţionat și, în caz afirmativ, ce a spus? Pe noi ne intereseză atitudinea, dar mult mai mult ne interesează ca, în sfîrșit, să putem colabora efectiv cu un guvern, dincolo de relaţii punctuale cu câteva persoane bine intenţionate dar nesemnificative pentru sistem.
mtc: Sunt nenumărate exemple – clădirile istorice de pe Calea Buzești, Calea Griviţei, Str. Berzei, str. Uranus – care au fost demolate. Care sunt lacunele din legislaţie care permit să se întâmple așa ceva?
Șerban Ţigănaș: Protecţia patrimoniului nu este numai o problemă a legislaţiei, ci și a aplicării ei de către instituţiile abilitate. Atâta timp cât administraţiile sunt politizate, controlate de partide și au acţionat după altă logică decât cea la care ne-am aștepta în virtutea misiunii lor, legea e inutilă, formală și veșnic imperfectă. Înainte de lege e nevoie de viziune și de voinţă politică. Stăm prost la ambele. Iar viziunea nu folosește la prea mare lucru fără voinţa politică de a o pune în aplicare, așa cum voinţa politică nu poate exista în sine, fără a fi relaţionată cu o viziune concretă. Ar trebui să avem legi împotriva legiuitorilor și a celor care aplică legile, la limită, în România, ceea ce e prea mult. E foarte mult de discutat despre o posibilă construcţie legislativă amplă și coerentă în ceea ce privește protecţia patrimoniului construit. Discuţia e importantă, complexă și poate că ar trebui să îi dedicăm un spaţiu exclusiv. Interviul dumneavoastră pare un voiaj prin mai multe zone de interes și de aceea mă limitez în a spune că legislaţia nu are lacune, ci pur și simplu trebuie reformată pe alte baze. Suntem într-un moment în care s-au adus corecţii peste corecţii în domeniul legilor, fără a reuși o armonie și o eficacitate acceptabilă. Echilibrul nu a fost atins, iar conceptul iniţial, bun sau mai puţin inspirat, s-a pierdut. Un dialog curajos, deschis, poate așa cum a început cu unii din acest guvern, ar putea să ducă spre reformă. Dar poate visul se va spulbera curând și partidele istorice vor continua să facă istorie, la fel ca până acum.
mtc: În afară de dezvoltatorii imobiliari, care au interesul să mai construiască încă o clădire de birouri/ mall/ bloc de locuinţe, cine altcineva are interesul de a acorda autorizaţii pentru demolarea unor astfel de clădiri?
Șerban Ţigănaș: Deschidem o listă cu cei care susţin astfel de interese: proprietarii imobilelor, terenuri și construcţii, care speră ca proprietatea lor să aibă o valoare mult mai mare prin construirea cu randament mult mai mare și orientată către piaţa speculativă; finanţatorii de orice fel, pentru că o componentă importantă a pieţei de capital merge spre imobiliare, clientela și utilizatorii finali, care au opţiuni în piaţă, în condiţii de concurenţă sporită, deci cu șanse de preţuri mai bune; administraţiile care văd investiţiile doar prin prisma taxelor percepute și a impulsionării pieţei locurilor de muncă; antreprenorii în construcţii, pentru că au de lucru, toţi cei corupţi pentru a aviza, autoriza, inspecta lucrările de construcţii; toţi cei lipsiţi de o minimă cultură care le-ar permite să facă diferenţa între o construcţie valoroasă, care trebuie reparată și o construcţie avariată care nu mai corespunde aspiraţiilor prezente sau viitoare.
mtc: Cu ce dificultăţi se confruntă Ordinul Arhitecţilor, ca asociaţie profesională?
Șerban Ţigănaș: Și acest subiect este amplu, ceea ce mă obligă să încerc să îl restrâng comprehensiv. Ne confruntăm cu dificultăţile pe care le are profesia de arhitect, deci arhitecţii în general în România și în lume. E firesc să avem aceste probleme, datorită misiunii noastre fundamentale de organizare și gestiune a profesiei. Suntem afectaţi de toate problemele societăţii din România, atât ale culturii generale și aspiraţiilor celor care iniţiază și doresc construcţii, cât și ale instituţiilor publice și ale cadrului în care lucrăm. Obișnuiesc să numesc ansamblul de factori care descriu felul în care sunt dorite, gândite, realizate și întreţinute construcţiile dintr-un spaţiu, cultura construirii. Ei bine, această cultură este, în opinia mea deficitară în România și această stare este la bază cauza tuturor fenomenelor care ţin de construcţii. Ne mai confruntăm cu fenomenele generale pe care le cunoaștem și resimţim cu toţii și care ţin de neoliberalismul cu specific românesc din ultimii ani. Nu în ultimul rând, ne afectează faptul că noi înșine, arhitecţii, suntem victimele unui învăţământ care e departe de a fi foarte performant și de prea multe ori, noi înșine, ne pretăm la practici care ţin de concurenţa neloială, preţuri de dumping sau altele din aceeași familie. Le recunoaștem și încercăm să le combatem, cu instrumentele pe care le avem și ne mirăm când ministerele sau parlamentarii nu ne ajută în acest sens.
mtc: Ce anume ar trebui să se schimbe la nivel de mentalitate colectivă, pentru a înţelege că patrimoniul construit este mai valoros, pentru identitatea unui oraș, decât o clădire care are strict valoare comercială?
Șerban Ţigănaș: Cea mai bună pledoarie pentru valoarea patrimoniului construit sunt exemplele de bună practică. Ele sunt însă atât de puţine, încât vedem în România proiecte care au legătură cu patrimoniul care sunt departe de a fi foarte bune, dar care sunt elogiate, din lipsă de repere mai solide. Cercetarea în domeniul patrimoniului ar trebui să răspundă cu date economice la întrebările legate de valoarea și importanţa în bani a patrimoniului construit pentru comunitate și economie. Din păcate, cercetătorii se apleacă mai cu seamă asupra temelor care le fac plăcere și a celor care ar putea contribui la schimbările de mentalitate.
mtc: Există o diferenţă între a face arhitectură în România și a face arhitectură în Franţa sau Anglia?
Șerban Ţigănaș: Un studiu al Consiliului Arhitecţilor din Europa, în care suntem membri, arată că există diferenţe interesante de înţelegere a misiunilor și așteptărilor de la arhitecţi în fiecare ţară în parte. Arhitectul însă trebuie să fie adaptabil și mobil. Vă aduc aminte că peste jumătate din serviciile pe care le fac arhitecţii în lume se realizează în condiţii de export. Ceea ce diferă, de asemenea, e cum se plătește munca arhitecului într-o ţară sau alta, diferenţele fiind foarte mari, uneori, și ce putere are arhitectul în a impune și răspunde asupra soluţiilor pe care le propune.
mtc: Ce limitări există pentru un architect din România, în afară de accesul la tehnologiile de ultimă oră de a pune o idee în practică?
Șerban Ţigănaș: Întodeauna ceea ce se proiectează reprezintă ceea ce se cere de către cineva, din domeniul public sau privat. Arhitectul nu e independent de aceasta, deci nu se pune problema transpunerii unor idei care nu au proiecţie în realitate. Cred că cea mai mare piedică împotriva valorilor și calităţii este prostia. Nu e o prostie să accepţi minima rezistenţă, acel ”merge și așa”, soluţii care nu sunt durabile în timp, reetarea mereu a acelorași greșeli?
mtc: Există trenduri în arhitectura urbană? Dacă da, noi unde ne situăm?
Șerban Ţigănaș: Nu îmi place să vorbesc despre arhitectură în termenii tendinţelor, trendurilor, modei, chiar dacă nu e scutită de astfel de fenomene. Arhitectura din România atinge multe aspecte, având și încarnări valoroase și ratări de proporţii. Trist este când proiectele publice cele mai importante sau cele private cu impact major asupra localităţilor, acele proiecte care apar o dată pe secol, se ratează sau, în cel mai bun caz, nu au ștacheta pusă suficient de sus. În România se imită mult, există o înclinaţie spre un elitism formal, un rafinament exclusivist sau repetarea unor clișee culese din lume, sub genericul contemporaneităţii, nu întotdeauna înţelese și adecvate.
mtc: Începând cu luna septembrie, va intra în vigoare Legea privind asigurarea clădirilor în caz de malpraxis. Ce urmări va avea în rândul breslei și la nivelul industriei?
Șerban Ţigănaș: E greu de estimat cum și cât de repede vor evolua lucrurile. Pe de o parte, a avea o asigurare profesională care să îţi acopere eventualele erori care produc daune materiale e firesc și practicat în toată lumea civilizată. Pe de alta, în condiţiile unei discipline în construcţii precare, al unui procent enorm de construcţii neautorizate, greșit autorizate sau care nu respectă prevederile din documentaţiile autorizate, e greu de spus cum vor reacţiona cei afectaţi, pentru că sunt de multe ori complici ai acestor situaţii. Vom vedea. Ceea ce este important, totuși, e ca toţi cei care fac parte din lanţul de concepţie – execuţie să fie asiguraţi, pentru că altfel plângerile se vor îndrepta cu predilecţie împortriva celor asiguraţi pentru că doar acolo există surse pentru a obţine daune.
mtc: Aveţi un portofoliu impresionant – printre care și stadionul Cluj Arena, un proiect multipremiat la competiţii internaţionale de arhitectură. Pentru dvs, ca architect, care au fost provocările pentru acest proiect?
Șerban Ţigănaș: Am scris și vorbit destul de mult despre acest proiect, care împlinește cinci ani de când a fost inaugurat. Cea mai mare provocare a fost aceea de a realiza, cu mijloace limitate bugetar și în condiţiile unui teren dificil din punct de vedere al constrângerilor spaţiale și al poziţiei în oraș, un nou reper pentru Cluj, care să fie adoptat de cetăţeni. Am vrut să arătăm că arhitectura are resurse de a produce patrimoniu contemporan și că ea poate să intre în dialog cu oamenii. În cazul stadionului de la Cluj am folosit tema transparenţei și a oglindirii, fără a folosi sticlă, doar cu ajutorul tablei vopsite special și perforate, și prin formă.
mtc: În ce au constă responsabilitatea unui architect pentru spaţiul pe care îl definește?
Șerban Ţigănaș: Noi spunem că e cel puţin o dublă responsabilitate, în permanenţă, faţă de cel care este proprietarul, public sau privat al spaţiilor, care le folosește și pentru care însemnă foarte mult, dar și faţă de comunitate și societate în general, în termenii sustenabilităţii, adică inclusiv faţă de cei care vor veni după noi.
mtc: Spuneaţi într-un interviu: „Rolul universităţii nu este să ofere cariere unor indivizi, ci să educe!”. Cum îi educaţi dvs.pe tinerii absolvenţi/studenţi la arhitectură?
Șerban Ţigănaș: Din păcate, prea puţin pe cont propriu, așa cum consider eu, și prea puţin într-un cadru al unei școli de arhitectură proaspete, înnoite, la zi. Școala românească de arhitectură are nevoie de o reformă profundă, trebuie să se reconsidere și să inoveze, pentru că nu mai este înaintea profesiei, unde îi e locul și nici măcar în pas cu aceasta. Toţi simţim asta, dar cine sunt cei care pot să o facă profund, consistent, coerent și bine? Revenind la propriile tentative, ne supunem studenţii competiţiei, diferenţierii, uneori chiar dificultăţilor și suferinţei inerente care însoţește actul creativ. La sfârșit, le returnăm vizibilitatea și recunoașterea, exact ca în viaţa reală. Încercăm să descurajăm impresia că ar putea fi atoateștiutori, lideri incontestabili ai construirii și mari maeștri fără portofoliu, doar prin faptul că sunt arhitecţi. Ne caracterizează munca în echipă, cu toate problemele ei.
Şerban Ţigănaş (n. 1963), arhitect practicant (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti, 1988), fiu de constructori, trăieşte şi lucrează la Cluj şi Bucureşti. 
Printre altele, este profesor la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (din 1996), partener din 1997 la biroul de arhitectură și inginerie „Dico şi Ţigănaş” din Cluj, membru fondator al Ordinului Arhitecţilor din România – OAR (2001), asociat al biroului de urbanism Planwerk Cluj (2003), membru în board-ul director al Consiliului Arhitecţilor din Europa – ACE/CAE (2008-2010).
Architizer A+ Award şi Premiul preşedintelui Uniunii Arhitecţilor din România (Bienala Naţională de Arhitectură 2012) pentru Cluj Arena.
Interesat de interfaţa dintre şcoala de arhitectură, comunitate şi oraş. Iniţiator şi co-autor al volumului Arhitect în România. Studiu de fundamentare a politicilor naţionale pentru arhitectură (Eikon, Cluj-Napoca, 2010).
În cadrul OAR, a avut un rol determinant în studierea profesiei de arhitect şi realizarea primei politici pentru arhitectură în România, cultura mediului construit şi calitatea vieţii (2010-2015).
Autor al cărţii Arhitecţi, arhitectură și orașe (Simetria, București, 2014).
Din anul 2010, preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România.
