AFI Europe a încheiat cel mai recent contract de închiriere cu brandul Peek&Cloppenburg, ce va deschide o nouă locație în centrul comercial AFI Cotroceni. Deschiderea va avea loc în toamna acestui an, iar magazinul va ocupa o suprafață de 5.200 de metri pătrați și va fi dispus pe două etaje.
În 2017, AFI Cotroceni va finaliza lucrările de expansiune, prin care va adăuga suprafeței închiriabile 6.800 de mp, ajungând astfel la o suprafață totală de aproximativ 90.000 mp. De asemenea, centrul comercial realizează lucrări de extindere și în zona parcării. După finalizarea acestora, în luna mai, parcarea AFI Cotroceni va ajunge la un număr de aproximativ 3.000 de locuri.
„Ne bucurăm să anunțăm deschiderea Peek&Cloppenburg, o ancoră importantă în zona brandurilor de fashion premium pe care le găzduim în centrul nostru comercial. Este un pas semnificativ pentru noi, ce se încadrează în extinderea cu 6.800 de metri pătrați a mallului, prin care ne consolidăm poziția de lider și de cel mai dominant centru comercial din România și unul dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est. AFI Cotroceni a continuat să se dezvolte și să inoveze, obținând rezultate performante de la an la an. În 2016 am diversificat oferta de shopping cu branduri importante, precum Fossil, Tally Weijl sau Tezenis, și am lansat cel mai modern parc de aventură indoor din România, unic în rândul centrelor comerciale europene. În 2017 vom continua să ne dezvoltăm și să ne extindem oferta de branduri, atât în zona de fashion, cât și în materie de divertisment. Astfel, garantăm vizitatorilor noștri o experiență de shopping îmbunătățită și variată.”, a declarat Sorin Scîntei, General Manager AFI Cotroceni.
Peek&Cloppenburg este unul dintre cei mai cunoscuți retaileri de fashion, cu o rețea de peste 100 de magazine, prezent în 15 țări. Brandul european are o tradiție de peste un secol pe piață și comercializează produse pentru bărbați și femei.
În 2016, AFI Cotroceni a avut un venit operațional net de peste 25 milioane de euro în primele 9 luni, rezultate mai mari cu 10% faţă de cele înregistrate în aceeași perioadă din 2015. Centrul comercial a fost evaluat, la 30 septembrie 2016, la 467 de milioane de euro, o creștere de 7,6% în comparație cu 2015. În plus, numărul vizitatorilor din mall a crescut cu 5,5%, în primele nouă luni, cu o rată de ocupare a centrului comercial de 99%.
Pentru mai multe informaţii despre noutăţile din AFI Cotroceni puteţi accesa pagina de web www.aficotroceni.ro sau pagina oficială de Facebook AFI Cotroceni.
Despre AFI Europe România:
AFI Europe operează în România din 2005. Compania a dezvoltat şi gestionează AFI Cotroceni, cel mai mare şi de success mall din România şi unul din cele mai mari centre comerciale din Europa Centrală şi de Est. Centrul comercial se întinde pe o suprafaţă închiriabilă de peste 82.000 mp şi oferă vizitatorilor o vastă zonă de divertisment cu multiple opţiuni pentru petrecerea timpului liber şi peste 300 de magazine ale brandurilor locale şi internaţionale, vizitate în medie de 50.000 de clienţi pe zi.
În octombrie 2013, AFI Europe a inaugurat AFI Ploiești, primul și singurul mall modern dezvoltat în centrul orașului Ploiești, în urma unei investiții de peste 50 de milioane de euro. Centrul comercial oferă o suprafață închirabilă (GLA) de 33.000 de metri pătrați, disponibilă pe două etaje ce cuprind peste 100 de branduri naționale și internaționale, alături de peste 7.000 de metri pătrați de divertisment.
Adiacent, dar complet integrat centrului comercial AFI Cotroceni, AFI Europe România a dezvoltat AFI Park, cel mai nou şi mai avansat parc de business de clasa A din Bucureşti. Parcul oferă 70.000 mp de spaţii de birouri, ocupate de companii multinaționale din domeniu IT&C. Primele trei clădiri de birouri, cu o suprafaţă închiriabilă de 38.000 mp sunt închiriate în proporție de 100%. În aprilie 2016, AFI Europe România a finalizat construcția AFI Park 4&5, care oferă proiectului o suprafață închiriabilă adițională de 32.000 mp. AFI Park 4&5 a atins un grad de ocupare de aproape 95%, prin închirierea către Asentinel, Cameron, BullGuard, SII Romania, ORTEC Central & Eastern Europe, FotoNation, TELUS International, Veeam Software, Dell SecureWorks, Hexaware Technologies şi Wellness Center powered by Herbalife.
AFI Europe România plănuiește în prezent dezvoltarea unui centru comercial cu o suprafață închiriabilă de 45.000 de metri pătrați și un proiect de birouri de 25.000 de mp în centrul orașului Brașov.
Pe segmentul clădirilor de birouri, AFI Europe România va dezvolta AFI TECH PARK București, un parc de business clasa A cuprinzând 50.000 mp GLA, amplasat în imediata apropiere a hotelului J.W. Marriott şi a Palatului Parlamentului. Parcul de afaceri va consta în 2 clădiri de birouri de înălţime redusă şi un turn de birouri, cu multe spaţii verzi, spații moderne, high tech, într-un centru urban cu o piaţetă centrală şi grădini. AFI TECH PARK va răspunde nevoilor de extindere ale companiilor IT&C din România, oferindu-le un spațiu potrivit din punct de vedere al specificațiilor tehnice și al posibilităților de creștere. Faptul că centrul de birouri este situat în centrul orașului București și nu la periferie, oferă proiectului avantajul unic de a fi căutat de companiile multinaționale din România.
Mai mult, AFI Europe România va dezvolta în viitorul apropiat două proiecte: pe terenul de 80.000 mp pe care îl deține în orașul Arad, unde va fi construit un parc de retail, iar un proiect cu utilizare mixtă va fi ridicat pe terenul de 148.000 mp din Bucureştii Noi din sectorul 1 al capitalei.