Home Stiri Comunicat oficial AFI Europe Romania: David Hay si-a anuntat demisia din functia de CEO
Comunicat oficial AFI Europe Romania: David Hay si-a anuntat demisia din functia de CEO

Comunicat oficial AFI Europe Romania: David Hay si-a anuntat demisia din functia de CEO

0

AFI Europe România anunță o schimbare la nivel de top management: domnul David Hay, CEO al companiei în ultimii șapte ani, și-a anunțat demisia și intenția de a-și continua parcursul profesional în afara companiei. Decizia reprezintă o alegere personală a domnului Hay, pe care, deși cu tristețe, managementul Grupului a acceptat-o.

Proiectele AFI Europe România se vor desfășura în continuare conform planurilor, iar David Hay va asigura interimatul, astfel încât tranziția către noul CEO să se facă ușor și eficient.

Sub conducerea sa, AFI Europe România a devenit unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de real estate din țară, iar compania s-a bucurat de o creștere și o extindere continuă. Venitul operațional net al companiei s-a dublat, până la 50 de milioane de euro, iar noi proiecte au fost dezvoltate și finalizate, printre care mallul AFI Ploiești și cele cinci clădiri de birouri AFI Park. În prezent, trei proiecte se află în diferite stadii de dezvoltare, precum proiectul mixt AFI Brașov, ce include birouri și mall, prima clădire din proiectul AFI Tech Park din București și primele 200 de apartamente ale complexului rezidențial AFI City.

După 12 ani în care am ocupat diferite funcții în cadrul AFI Europe și alți 7 ani în care am gestionat operațiunile grupului din România, am decis cu inima grea, să trec la următorul pas și să explorez alte oportunități în carieră. Cu respect, doresc să le mulțumesc clienților și partenerilor noștri pentru colaborare. Mulțumiri speciale merg către echipa minunată de la AFI Europe România pentru dedicarea, profesionalismul și sprijinul constant, și managementului întregului grup AFI Europe pentru încrederea și susținerea continuă”, a spus David Hay.

„Sub mandatul lui David Hay, AFI Europe România și-a stabilizat și îmbunătățit operațiunile după criza din anul 2008. Compania și-a diversificat activitatea pe alte segmente ale pieței de real estate, incluzând segmentul de birouri și rezidențial, iar echipa este pregătită să facă față oricărei provocări pe care viitorul o aduce. Respect decizia lui David și îi mulțumesc pentru contribuția, dedicarea și amprenta personală pe care le-a adus companiei în ultimii 12 ani. Drumurile noastre se despart acum cu prietenie, deși este un moment trist. David Hay își va menține poziția până vom numi un nou CEO care va prelua conducerea operațiunilor din România”, a declarat Avi Barzilay, CEO AFI Europe.

Despre AFI Europe

AFI Europe, subsidiară a AFI Properties, este una dintre companiile lider în ceea ce privește dezvoltarea, managementul și investițiile din domeniul imobiliar, ce operează în Europa Centrală şi de Est din 1997.

Portofoliul AFI Europe include centre comerciale şi proprietăţi de retail, parcuri de business şi dezvoltări rezidenţiale de mare amploare şi dezvoltări cu utilizare mixtă. AFI Europe operează în România, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Letonia.

Despre AFI Europe România:

AFI Europe operează în România din 2005. Compania a dezvoltat şi gestionează AFI Cotroceni, cel mai mare şi de succes mall din România şi unul din cele mai mari centre comerciale din Europa Centrală şi de Est. Centrul comercial se întinde pe o suprafaţă închiriabilă de aproape 90.000 metri pătrați (GLA) şi oferă vizitatorilor săi o zonă extinsă dedicată activităților de divertisment, care include o varietate de opțiuni de petrecere a timpului liber și peste 300 de magazine ale brandurilor locale şi internaţionale, vizitate în medie de 50.000 de clienţi pe zi.

În octombrie 2013, AFI Europe a inaugurat AFI Ploiești, primul și singurul mall modern dezvoltat în centrul orașului Ploiești, în urma unei investiții de peste 50 de milioane de euro. Centrul comercial are o suprafață închiriabilă (GLA) de 34.000 de metri pătrați, disponibilă pe două etaje ce cuprind peste 100 de branduri naționale și internaționale, alături de peste 7.000 de metri pătrați de divertisment.

Adiacent, dar complet integrat centrului comercial AFI Cotroceni, AFI Europe România a dezvoltat AFI Park, cel mai nou și mai modern parc de business de clasa A din București. AFI Park oferă 70.000 metri pătrați de spaţii de birouri, ocupate de companii multinaționale din domeniu IT&C. Clădirile de birouri AFI Park 1-5 au atins un grad de închiriere de aproape 100%. În aprilie 2016, AFI Europe România a finalizat lucrările la clădirile de birouri AFI Park 4 și 5, pe o suprafață închiriabilă de 32.000 de metri pătrați. Printre cele mai cunoscute companii multinaționale care au sediul în complexul de birouri se numără: Microchip Technologies, Electronic Arts, Endava Romania, Cameron USA, SII Romania, ORTEC Central & Eastern Europe, FotoNation, TELUS International, Veeam Software și Dell SecureWorks.

În prezent, AFI Europe România dezvoltă în centrul orașului Brașov proiectul AFI Brașov, care include un centru comercial cu o suprafață închiriabilă de 45.000 de metri pătrați și două clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de 25.000 de metri pătrați.

Pe segmentul de birouri, AFI România are în dezvoltare AFI TECH PARK, un parc de business de clasa A cu o suprafață închiriabilă de 56.000 de metri pătrați, aflat în apropierea hotelului J.W. Marriott și a Parlamentului României. Parcul de business va include două clădiri de birouri de înălţime redusă și un turn de birouri, care vor avea spații verzi amenajate într-o grădină centrală, proiectul fiind un campus high tech care răspunde nevoilor de extindere a companiilor IT&C din România prin oferirea unui spațiu potrivit din punct de vedere al dotărilor tehnice și al posibilităților de dezvoltare.

De asemenea, AFI Europe România va începe în viitorul apropiat dezvoltarea a încă două proiecte: unul va consta într-un parc de retail care va fi construit pe un teren de 80.000 de metri pătrați din Arad, a cărui ancoră va fi un hypermarket și un magazin tip „DYI”, iar cel de-al doilea, AFI City, un proiect rezidențial amplu, care va fi dezvoltat pe un teren de 148.000 de metri pătrați din Bucureștii Noi (sectorul 1 din București).