Home Stiri GEALAN România anunță schimbări la nivelul conducerii: Sorin Dumitrescu este noul Managing Director al companiei
GEALAN România anunță schimbări la nivelul conducerii: Sorin Dumitrescu este noul Managing Director al companiei

GEALAN România anunță schimbări la nivelul conducerii: Sorin Dumitrescu este noul Managing Director al companiei

0

GEALAN Fenstersysteme GmbH Germania, unul dintre cei mai mari producători de sisteme de ferestre din PVC, anunță schimbări la nivelul conducerii subsidiarei din România, începând cu data de 12.04.2018. Aurel VLAICU părăsește compania, succesorul lui fiind Sorin DUMITRESCU, noul Managing Director GEALAN România, responsabil cu poziționarea și dezvoltarea companiei.

În plus, GEALAN România și-a întărit considerabil echipa de vânzări pentru a putea oferi un suport cât mai bun clienților aflați într-un cadru concurențial în schimbări constante.

Din 2014, GEALAN face parte din grupul VEKA, liderul pe plan global în domeniul pieței de sisteme de ferestre din PVC, cu o cifră de afaceri de 1 miliard EUR.

Despre GEALAN ROMÂNIA

Gealan România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de profile din PVC, este compania care produce, de peste 20 de ani, profile din PVC pentru uşi şi ferestre, folosind tehnologii germane conform celor mai stricte directive de calitate. În prezent, compania are aproape 100 de angajați și colaborează cu peste 225 de firme partenere din întreaga țară.