Home Stiri HORNBACH sărbătorește Ziua Copilului cu ateliere pentru cei mici, în toate magazinele rețelei
HORNBACH sărbătorește Ziua Copilului cu ateliere pentru cei mici, în toate magazinele rețelei

HORNBACH sărbătorește Ziua Copilului cu ateliere pentru cei mici, în toate magazinele rețelei

0

Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor, HORNBACH, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, organizează ateliere special concepute pentru a stimula creativitatea și pofta de joacă a celor mici.

Astfel, în toate magazinele HORNBACH (Berceni, Militari, Balotești, Brașov, Timișoara și Sibiu), în zona special amenajată în cadrul departamentului Grădină, vor fi organizate ateliere gratuite pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani.

„Din ce în ce mai puține activități cotidiene le solicită copiilor abilități creative și, mai ales, practice. În acest sens, am decis să continuăm tradiția atelierelor de 1 Iunie, care au rolul de a pune în valoare aptitudinile creative ale celor mici, precum și dezvoltarea de noi abilități, într-o atmosferă relaxată“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al HORNBACH România.

Copiii vor putea descoperi unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute jocuri – „X și 0“. În cadrul atelierului vor realiza singuri placa de joc și piesele, după care vor învăța regulile jocului. Confecționarea acestuia din materiale simple și mereu la îndemână – o scândură pătrată și pietre sau bucăți mici de lemn – va fi o bună ocazie pentru exersarea și dezvoltarea abilităților practice și îi va ajuta pe copii să aprecieze mai mult jucăriile. De asemenea, provocările din cadrul jocului contribuie la dezvoltarea gândirii logice și, totodată, vor stimula interacțiunea și socializarea între participanți.

Pentru o organizare cât mai eficientă, atelierele se vor desfășura în două intervale orare. Astfel, pentru prima grupă, copiii sunt așteptați între orele 10.00 și 12.00, iar pentru a doua, între orele 12.30 și 14.30. Totodată, HORNBACH va pune la dispoziția micilor participanți materialele necesare proiectului, iar pe parcursul atelierelor, aceștia vor fi supravegheați și îndrumați de personal specializat.

Participarea la ateliere se face pe bază de înscriere gratuită până la data de 31 mai 2017, la adresa de email ateliere@hornbach-romania.ro  sau la telefon 0749.200.928 (de luni până vineri, între orele 9.00 și 18.00). Pentru mai multe informații despre Ziua Copilului la HORNBACH vizitați www.hornbach.ro.

Despre HORNBACH România

HORNBACH este o companie multinațională de familie, care a înregistrat în exercițiul financiar 2017/2018 (data bilanțului: 28 februarie) o creștere a cifrei de afaceri (netă) de 5,1%, la peste 4,1 miliarde euro.

Fondată în anul 1877, HORNBACH este singura companie din domeniul construcțiilor și grădinăritului care se poate mândri cu o istorie de 6 generații. În acest moment, concernul deține 158 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit, în 9 țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elveția, Suedia, Slovacia și România), dintre care 6 în România (București Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara și Sibiu).

Conceptul comercial și gama de produse sunt orientate în întregime către sprijinirea proiectelor clienților. HORNBACH le garantează acestora prețuri mereu mici, fiind lider de piață pe acest segment. În plus, calitatea excelentă a consultanței și a serviciilor oferite au fost confirmate de nenumărate studii și teste independente.

Prin pionierat, ca de exemplu deschiderea primului magazin mixt de materiale de construcții și produse de grădinărit (1968), a primului megastore (1980) și a primului magazin de materiale de construcții cu conceptul drive-in (2003), HORNBACH își dovedește în permanență forța inovatoare. De decenii, HORNBACH este considerat un angajator de top, în acest moment având circa 18.000 de angajați care contribuie la succesul companiei.