Home Constructii Acoperisuri Renovează cu Lindab!
Renovează cu Lindab!

Renovează cu Lindab!

0

Aspectul exterior al unei case este determinat în mare parte de aspectul acoperișului. Acesta poate avea forme și culori diferite, în funcţie de stilul locuinţei și de zona în care e amplasată. Lindab oferă o gamă completă de soluţii pentru acoperișuri, produse de calitate, cu greutate scăzută de până la aproximativ 5 kg/mp, durată mare de viaţă și garanţie pe măsură, indiferent dacă este vorba despre o casă în construcţie sau despre un acoperiș renovat.

Etapele renovării unui acoperiș

  • Consolidarea / înlocuirea structurii acoperișului

Echipa de montaj verifică integritatea structurii acoperișului și, după caz, repară sau înlocuiește elementele necorespunzătoare.

  • Șipcuirea

Odată stabilită soluţia de renovare și materialele ce urmează să fie utilizate în renovarea acoperișului, se trece la realizarea reţelei suport din contrașipci și șipci orizontale sau scândură suport. Lindab recomandă folosirea holz-șuruburilor pentru prinderea șipcilor pe căpriori.

  • Folia anticondens

Pentru a proteja structura acoperișului pe termen lung, se recomandă folosirea unei folii anticondens cu dublu rol. Folia livrată de Lindab permite evacuarea umidităţii din structura acoperișului și termoizolaţiei, dar împiedică infiltrarea condensului apărut în cazul diferenţelor mari de temperatură zi/noapte.

  • Ventilarea învelitorii

Caroiajul de contrasipci și șipci orizontale sau scândură suport vor forma între șarpantă și învelitoare un strat de aer. Acesta structură este foarte importantă întrucât subventilarea învelitorii favorizează evacuarea condensului și previne transferul termic prin conducţie între învelitoare și structura suport în sezonul cald.

  • Învelitoarea

Montajul noii învelitori (cu greutate scăzută și panouri de format mare) va fi rapid și sigur.

Recomandări pentru alegerea celui mai potrivit material

Pentru o locuinţă individuală se poate alege dintre cele nouă profile de ţiglă metalică, ţiglă cu acoperire granulată Lindab Rocă sau acoperiș fălţuit (SRP Click sau PLX/FAP).

Pentru o casă veche în centrul orașului sau un monument istoric se recomandă acoperișul fălţuit PLX/FAP sau panourile cu falţ mecanic SRP Click.

În cazul renovării unei magazii sau a unei anexe gospodărești, se poate folosi ca soluţie economică tablă cutată Lindab.

Sistemul de jgheaburi și burlane

Jgheaburile și burlanele vin să completeze sistemul de acoperiș. Ele ajută la colectarea apei din precipitaţii sau topirea zăpezii de pe învelitoare și evacuarea în siguranţă la sol. Pe lângă funcţia practică, de a proteja faţada casei de stropii de apa, jgheaburile și burlanele au și un rol estetic, întregind ansamblul construcţiei. Lindab Rainline este un sistem complet și flexibil, compatibil cu orice tip de clădire și orice sistem de învelitoare.

Studiu de caz. Locuinţă permanentă în Rădăuţi-Prut, judeţul Botoșani

După renovarea faţadei afectată deinundaţii, proprietarul a considerat că merită să continuie investiţia și să schimbe și acoperișul devenit nefuncţional datorită infiltraţiilor care puteau să afecteze structura acestuia și chiar interiorul casei. Soluţia Lindab s-a dovedit a fi cea mai potrivită alegere pentru acoperișul clientului din perspectiva raportului calitate/preţ.

Lindab a asigurat sistemul complet de acoperiș (ţiglă metalică, sistem de jgheaburi și burlane, accesorii, sisteme de siguranţă), oferind clientului consultanţă de specialitate și montaj. Procesul de renovare a acoperișului de 250 mp a fost realizat de echipa Lindab în două zile.

Contact: 021 209 41 50; info@lindab.ro.