Home Stiri Reynaers România lansează un nou sistem pentru ferestre
Reynaers România lansează un nou sistem pentru ferestre

Reynaers România lansează un nou sistem pentru ferestre

0

Reynaers Aluminium România, parte a liderului european pe segmentul soluţiilor de aluminiu pentru sectorul de construcţii, lansează, în luna aprilie, Masterline 8, un sistem pentru ferestre disponibil în 3 variante de design, ceea ce îl recomandă pentru orice categorie de proiect, indiferent de stilul arhitectural vizat.

„Suntem siguri că Masterline 8, datorită numeroaselor oportunități de design pe care le oferă, a proprietăților termice și nivelului de etanșeitate, îndeplinește cele mai exigente cerințe ale profesioniștilor, respectând totodată noile tendințe arhitecturale care mizează pe maximizarea luminii naturale”, a declarat Daniel Popa, Country Manager Reynaers România.

Potrivit declarațiilor sale, prin acest nou sistem, Reynaers s-a concentrat asupra durabilității și aspectelor ecologice. Astfel, sistemul inovator impresionează printr-o adâncime de 87 mm și performanțe termice excelente structurate pe trei nivele de izolare – standard, izolare ridicată (High Insulation) și izolare superioară (High Insulation+). De asemenea, Masterline 8 își demonstrează eficiența și prin suprapunerea marită a garniturii centrale peste cercevea, fapt care facilitează calibrarea ferestrei pentru etanșare în timpul instalării.

Numeroasele variante de design disponibile îi oferă sistemului posibilitatea de a se preta pe orice stil arhitectural, fie că se dorește completarea unui design contemporan, ori adaptarea unui stil clasic, tradițional. De asemenea, modelul Deco, caracterizat prin linii oblice, este ideal pentru clădirile moderne de birouri.

În plus, în dezvoltarea acestui sistem inteligent lansat de Reynaers, s-a pus un accent puternic pe simplificarea proceselor de execuție și montaj, aceste avantaje fiind două dintre cele mai importante solicitări primite din partea fabricanților.

„Cel mai important aspect al acestui produs îl reprezintă faptul că o astfel de serie se lansează o dată la 20-25 ani, Masterline 8 fiind succesorul seriei Concept Systems lansată de compania noastră în anii 90. Este practic o nouă platformă”, a menționat Daniel Popa.

Produsul a fost deja lansat în Belgia, Luxemburg și Elveția, iar în luna aprilie urmează a fi disponibil și pe celelalte piețe în care Reynaers este prezent, printre care și România.