Kaufland ajunge cea de-a treia cea mai puternică companie din economia României, cu o cifră de afaceri de 10,09 miliarde lei, în creștere constantă de la an la an, și rămâne liderul pieței de retail din România.
De asemenea, și în 2017, Kaufland s-a numărat printre cei mai importanți contribuabili la bugetul de stat al României, direcționând o sumă de peste 680 milioane lei.
Cu o politică ce pune accent pe prospețime, calitate la cele mai înalte standarde, varietate, portofoliu extins de produse locale și prețuri competitive, compania are în prezent o rețea de 119 hipermarketuri și a încheiat anul 2017 cu un număr de 117 magazine.
În cursul anului trecut, Kaufland România a investit peste 700 milioane lei în modernizarea și extinderea rețelei de magazine, din dorința de a fi mai aproape de clienți, cu o experiență de cumpărături actuală, plăcută, simplificată și mai bine organizată.
,,Ne dorim să oferim un loc unde să te simți bine să îți petreci timpul și credem că am devenit mai mult decât un magazin – un adevărat partener al comunității. Iată că astăzi clienții pot găsi la Kaufland fie grădini urbane comunitare, fie un loc unde își pot încărca gratuit mașină electrică sau containere de reciclare a ambalajelor. Alegem să fim responsabili și să construim în continuare pentru România”, declară Marco Hößl, Director General Kaufland România.
Pe parcursul anului, Kaufland România a sprijinit comunitatea locală cu peste 26 de milioane lei, fiind un important susținător al ONG-urilor. Investiția a însemnat proiecte de reponsabilitate socială ce au venit în beneficiul a circa 600.000 de români – copii, adulți sau vârstnici – din domenii esențiale pentru dezvoltarea comunității, precum: cauze sociale, sănătate, educație, sport, protecția mediului și de facilitare a accesului la cultură.
2017 a fost un an de premiere pentru Kaufland România. Anul trecut, compania a lansat prima rețea de grădini urbane comunitare, amplasate pe acoperișurile sau în exteriorul magazinelor sale și în școli (Grădinescu). De asemenea, compania a inaugurat Raftul Românesc, primul program național pentru mai multă carne de porc românească la raft, prin care preia producția de la peste 50% dintre micii fermieri români. Tot în 2017, compania și-a reinventat identitatea vizuală și a introdus concepte noi de galerii comerciale, precum Open Mall, Food Court sau magazine cu pereți din sticlă.
Peste 15.000 de români lucrau la Kaufland, în medie, de-a lungul anului trecut (+7% față de 2016), compania fiind cel mai mare angajator privat din țară, și de asemenea deținător al certificatului de Top Employer, acordat de un Institut internațional.
Anul trecut, Kaufland România a anunțat creșterea salariului minim al lucrătorilor comerciali la suma de 2800 lei brut cu tichete de masă – ceea ce reprezintă cu peste 60% mai mult decât salariul minim în România – acordând beneficii precum asigurare de sănătate și zile de concediu de odihnă în plus.
Pentru anul 2018, Kaufland a dublat bugetul de investiții în expansiune și modernizare, la peste 200 de milioane de euro și pregătește deschiderea a 10 noi magazine, inclusiv în orașe de dimensiuni mici. Compania va continua să sprijine comunitatea și să crească parteneriatele cu producătorii locali. În prezent, peste 70% din furnizorii Kaufland România sunt români.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în 7 țări și o rețea de 119 magazine în România. În 2017, Kaufland România a primit pentru a doua oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţele clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.