Home Stiri Rezultate financiare AFI Europe România aferente anului 2017: Venit Operațional Net (NOI) în creștere cu 10%, la peste 51 milioane de euro Vânzările AFI Cotroceni au depășit 1,1 miliarde de lei
Rezultate financiare AFI Europe România aferente anului 2017:  Venit Operațional Net (NOI) în creștere cu 10%, la peste 51 milioane de euro   Vânzările AFI Cotroceni au depășit 1,1 miliarde de lei

Rezultate financiare AFI Europe România aferente anului 2017: Venit Operațional Net (NOI) în creștere cu 10%, la peste 51 milioane de euro Vânzările AFI Cotroceni au depășit 1,1 miliarde de lei

0

AFI Europe România a publicat rezultatele sale financiare; Venitul Operațional Net (NOI) din activele generatoare de venit din România a trecut pragul de 51 milioane de euro în 2017, ceea ce reprezintă o creștere de 10,1% față de rezultatele înregistrate în anul 2016.

AFI Cotroceni, cel mai mare și de succes centru comercial din România, a raportat un venit operațional net de peste 34 milioane de euro, reprezentând o creștere de 2% față de anul 2016, luând în considerare lucrările complexe de extindere care au fost finalizate în T4 2017. Numărul vizitatorilor din AFI Cotroceni a crescut la 51.000 pe zi. Vânzările retailerilor (cifra de afaceri) au crescut cu 5%, până la 1,1 miliarde lei față de anul 2016.

Valoarea AFI Cotroceni la 30 septembrie era de 501 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere de peste 7%, după finalizarea lucrărilor de extindere pentru găzduirea celui mai mare magazin P&C din România (5.200 mp), precum și a celui mai mare magazin Zara din regiunea ECE (4.000 mp), aspecte ce au condus la creșterea suprafeței totale închiriabile a centrului comercial la 90.000 mp.

Centrul comercial AFI Ploiești, care are o suprafată totală închiriabilă de 34.000 mp, a generat un venit operațional net de peste 5 milioane de euro în 2017, în timp ce vânzările retailerilor (cifra de afaceri) au crescut cu 18%, ajungând la peste 260 milioane lei, în comparație cu anul 2016. Numărul de vizitatori ai centrului comercial din Ploiești a depăsit 15.000 de persoane pe zi, iar gradul de ocupare rămane constant, la 99%.

Proiectul de birouri AFI Park, cu o suprafață închiriabilă de 70.000 mp și un venit anual estimat la 13 milioane de euro, are un grad de ocupare de 99,7%, iar valoarea celor cinci clădiri ale proiectului este de 165 milioane de euro, potrivit evaluărilor efectuate la 30 septembrie 2017.

„2017 a fost un an excelent pentru AFI România, în care am înregistrat o creștere de 10% a venitului operațional net, la peste 51 milioane de euro. În anul 2017 am extins AFI Cotroceni cu 7.000 mp GLA, inaugurând cele mai mari magazine P&C și Zara din România, iar contribuția acestora la rezultatele financiare ale centrului comercial va fi resimțită în anul 2018. Rata de ocupare totală în ceea ce privește activele producătoare de venit este de 99%. În plus, avem trei proiecte diverse în curs de desfășurare: proiectul mixt AFI Brașov, format din mall și clădiri de birouri unde avem contracte încheiate sau în curs de semnare pentru peste 85% din spațiile centrului comercial, proiectul de birouri AFI Tech Park, care este pre-închiriat într-un procent de 40% și complexul rezidențial AFI City, unde vânzările au fost demarate recent. Continuăm să ne menținem interesul în ceea ce privește noi oportunităti, fie că vorbim despre dezvoltarea de noi centre comerciale sau proiecte de birouri”, a declarat David Hay, CEO AFI Europe România.

Lucrările de construcție a proiectului AFI Brașov avansează conform planurilor. În prezent, pentru 85% din spațiile din mall-ul AFI Brașov există deja contracte de închiriere semnate.Centrul comerical se întinde pe o suprafată de 45.000 mp GLA și va include 200 de magazine și unităti de retail. Deasupra centrului comercial vor fi integrate două clădiri de birouri de Clasă A, cu o suprafață totală de 25.000 mp GLA.

Ca parte a segmentului de birouri, lucrările de construcție pentru AFI Tech Park din București sunt avansate, iar contractele de pre-închiriere se apropie de 40%. Prima clădire de birouri va fi inaugurată în trimestrul al doilea din 2018, oferind 20.000 mp GLA spații de birouri și 2.000 mp de spații retail (incluzând clubul sportiv World Class, o cantină și Quick Service Restaurant „1 Minute”), eficient distribuiți pe opt etaje și două niveluri de parcare subterană. AFI Tech Park 1 este pre-certificat LEED Platinum.

Pe parcursul ultimelor patru săptămâni, AFI Europe Romania a demarat vânzările său pentru primul proiect rezidențial din România, AFI City, situat în Bucureștii Noi. În faza I, este planificată dezvoltarea a două clădiri rezidențiale de 190 de apartamente pe o suprafață construită de 16.000 de metri pătrați.

Rezultate financiare AFI Properties în anul 2017;

Venituri în creștere cu 30%, până la 217 milioane de euro;

Venit Operațional Net (NOI) în euro în creștere cu 5%, până la 85 milioane de euro

AFI Properties, compania mamă a AFI Europe, a publicat rezultatele financiare corespunzătoare anului 2017, raportând un venit operațional net de 85 milioane de euro, în creștere cu 5% în valoarea valutei și venituri de 217 milioane de euro, reprezentând o creștere de 30% comparativ cu anul 2016.

În cursul anului 2017, AFI Properties a fost activă și în sectorul rezidențial, înregistrând vânzarea a peste 600 de apartamente.

Prin intermediul AFI Europe, AFI Properties are în curs de dezvoltare pe piețele din Europa Centrală și de Est și din Europa de Sud-Est 120.000 metri pătrați de spații comerciale, ce includ patru proiecte de birouri dezvoltate în trei țări, dar şi centrul comercial AFI Brașov de 45.000 mp GLA, aflat în prezent în construcție în Brașov, România. Pe segmentul rezidențial, AFI Europe dezvoltă 1.000 de unități rezidențiale în Serbia, Polonia, Letonia și Republica Cehă.

AFI Properties deține şi gestionează aproximativ 500.000 de metri pătrați de proprietăți comerciale, iar la data de 31 decembrie 2017 deținea rezerve de numerar în valoare de 160 milioane de euro.

Despre AFI Properties

AFI Properties este membru al AFI Group, un grup de trusturi și de fonduri de investiții internațional, cu subsidiare active în domenii precum: real estate, construcții, infrastructură, industrie și hoteluri (www.afigroup-global.com).

Compania este activă pe piață din 1971. AFI Propertis a fost listată la bursa din Tel-Aviv în 2004. Compania este activă în Europa din 1997 prin subsidiarele AFI Europe de pe piețele din Europa Centrală și de Est. AFI Properties este cotată “BBB+ pozitiv” de către S&P și “A3 stable” de către Midroog (o subsidiară a Moody’s).

Despre AFI Europe

AFI Europe, subsidiară a AFI Properties, este una dintre companiile lider în ceea ce privește dezvoltarea, managementul și investițiile din domeniul imobiliar, ce operează în Europa Centrală şi de Est din 1997.

Portofoliul AFI Europe include centre comerciale şi proprietăţi de retail, parcuri de business şi dezvoltări rezidenţiale de mare amploare şi dezvoltări cu utilizare mixtă. AFI Europe operează în România, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Letonia.

Despre AFI Europe România:

AFI Europe operează în România din 2005. Compania a dezvoltat şi gestionează “AFI Cotroceni”, cel mai mare şi de succes mall din România şi unul din cele mai mari centre comerciale din Europa Centrală şi de Est. Centrul comercial se întinde pe o suprafaţă închiriabilă de aproape 90.000 metri pătrați (GLA) şi oferă vizitatorilor săi o zonă extinsă dedicată activităților de divertisment, care include o varietate de opțiuni de petrecere a timpului liber și peste 300 de magazine ale brandurilor locale şi internaţionale, vizitate în medie de 50.000 de clienţi pe zi.

În octombrie 2013, AFI Europe a inaugurat AFI Ploiești, primul și singurul mall modern dezvoltat în centrul orașului Ploiești, în urma unei investiții de peste 50 de milioane de euro. Centrul comercial are o suprafață închiriabilă (GLA) de 34.000 de metri pătrați, disponibilă pe două etaje ce cuprind peste 100 de branduri naționale și internaționale, alături de peste 7.000 de metri pătrați de divertisment.

Adiacent, dar complet integrat centrului comercial AFI Cotroceni, AFI Europe România a dezvoltat AFI Park, cel mai nou și mai modern parc de business de clasa A din București. AFI Park oferă 70.000 metri pătrați de spaţii de birouri, ocupate de companii multinaționale din domeniu IT&C. Clădirile de birouri AFI Park 1-5 au atins un grad de închiriere de aproape 100%. În aprilie 2016, AFI Europe România a finalizat lucrările la clădirile de birouri AFI Park 4 și 5, pe o suprafață închiriabilă de 32.000 de metri pătrați. Printre cele mai cunoscute companii multinaționale care au sediul în complexul de birouri se numără: Microchip Technologies, Electronic Arts, Endava Romania, Cameron USA, SII Romania, ORTEC Central & Eastern Europe, FotoNation, TELUS International, Veeam Software și Dell SecureWorks.

În prezent, AFI Europe România dezvoltă în centrul orașului Brașov proiectul AFI Brașov, care include un centru comercial cu o suprafață închiriabilă de 45.000 de metri pătrați și două clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de 25.000 de metri pătrați.

Pe segmentul de birouri, AFI România are în dezvoltare AFI TECH PARK, un parc de business de clasa A cu o suprafață închiriabilă de 56.000 de metri pătrați, aflat în apropierea hotelului J.W. Marriott și a Parlamentului României. Parcul de business va include două clădiri de birouri de înălţime redusă și un turn de birouri, care vor avea spații verzi amenajate într-o grădină centrală, proiectul fiind un campus high tech care răspunde nevoilor de extindere a companiilor IT&C din România prin oferirea unui spațiu potrivit din punct de vedere al dotărilor tehnice și al posibilităților de dezvoltare.

De asemenea, AFI Europe România va începe în viitorul apropiat dezvoltarea a încă două proiecte: unul va consta într-un parc de retail care va fi construit pe un teren de 80.000 de metri pătrați din Arad, a cărui ancoră va fi un hypermarket și un magazin tip „DYI”, iar cel de-al doilea, AFI City, un proiect rezidențial amplu, care va fi dezvoltat pe un teren de 148.000 de metri pătrați din Bucureștii Noi (sectorul 1 din București).

AFI Tech Park_2