
Compania IMROGLASS SRL din Alba Iulia, aparţinând IMSA GROUP GmbH Austria, activează de 20 ani pe piaţa din România ca reprezentantă a mai multor firme producătoare de utilaje în domeniul prelucrării sticlei din Italia, Olanda și Spania. Până în 2003, a activat sub numele IMSA Italia – în prezent firmele producătoare de utilaje din această ţară fiind preponderente.
IMROGLASS SRL pune accent pe calitatea utilajelor profesionale oferite, precum și pe asistenţa tehnică la punerea acestora în funcţiune. Activitatea companiei IMROGLASS acoperă întreaga gamă de operaţiuni :
- depozitarea, manipularea și tăierea sticlei.
- procesarea prin șlefuire, găurire, sablare, laminare, securizare, vopsire.
- executarea geamurilor termoizolante până la cel mai înalt grad de automatizare.
- întreaga gamă de consumabile și materiale de bază.
- asistenţă tehnică și consultanţă.
De asemena, IMROGLASS SRL comercializează pe piaţa din România produsele unor lideri producători de materiale consumabile pentru producţia și prelucrarea geamurilor termoizolante:
FENZI Spa – Sigilanti Butil, Thiokol, Poliuretan, Hotmelt, precum și vopsele ceramice pentru securizarea sticlei.
ALUPRO Srl – baghete-distanţiere de aluminiu și oţel/plastic (baghete termice).
Oferta este completată de diferite materiale pentru prelucrarea sticlei: discuri diamantate de șlefuit și discuri de lustruit, burghie diamantate, oxid de ceriu pentru lustruirea sticlei, accesorii, nisip de sablat, etc.
Partenerii firmei IMROGLASS sunt companii de renume mondial, specializate în câteva domenii activitate:
MACOTEC SRL
Producător din Italia pentru mese și linii de tăiat sticlă monolitică (float) și laminată, de la masa cea mai simplă, până la linia cu cel mai înalt grad de automatizare. Compania este specializată în tăierea sticlei, utilajele fiind fabricate integral în Italia. Mai multe informaţii la www.macotec.it
HOAF
Firma olandeză Hoaf este specializată în fabricarea cuptoarelor pentru laminarea cu folie EVA şi/sau PVB. Produsul merge pe diferite tipuri de gaz şi are un consum extrem de redus al energiei. Laminarea se face în orizontal sau vertical până la dimensiunea de 6.000×2.600 mm, în funcţie de modelul ales. Acelaşi cuptor poate fi folosit la executarea testului „heat-soak” la sticla securizată. Produsul este în totalitate executat cu materiale şi subansamble din Comunitatea Europeană, caracterizat de o mare productivitate, fiabilitate şi robusteţe. Mai multe la www.hoaf.nl
SCHIATTI ANGELO SRL
Firma Schiatti Angelo SRL din Seregno (Italia) este prezentă pe piaţă de peste 40 de ani cu echipamente pentru șlefuirea (verticală și bilaterală/orizontală), găurirea și fazetarea sticlei. Utilajele, de mare robusteţe și fiabilitate, sunt produse exclusiv cu materiale de origine europeană la sediul producătorului din Italia. Mai multe informaţii la www.schiattiangelosrl.com
MAPPI SRL
Compania MAPPI este specializată în fabricarea liniilor de securizare termică a sticlei. Calitatea materialelor folosite și sistemele patentate de încălzire și gestionare a cuptorului MAPPI permit o securizare a sticlei de înaltă calitate cu un consum extrem de redus al energiei electrice. Cuptoarele sunt disponibile în mai multe dimensiuni, cu posibilitatea de a securiza sticla selectiv și cu emisie Low-e = 0,01. Ca și toţi ceilalţi furnizori ai IMORGLASS, utilajele MAPPI sunt produse cu materiale din Italia sau Uniunea Europeană. Mai multe la www.mappi.it
TECGLASS
Firma TECGLASS din Spania este specializată în executarea mașinilor de printat digitale cu cerneală ceramică. Sticla printată prin această tehnologie, atât la exterior cât și la interior, trebuie ulterior securizată pentru a deveni rezistente la razele UV. La mașinile de printat digitale, TECGLASS deţine patentul pentru recircularea cernelei la capete de printat, ceea ce permite folosirea lor fără să fie nevoie de o curăţare zilnică cu solvent. În acest fel, se face economie la cerneală și se asigură o mai mare durată de viaţă al capului de printat. Desenele executabile cu această mașină merg de la poza tradiţională de înaltă rezoluţie (până la 1.440 DPI), până la desene geometrice pentru toate aplicaţiile: design interior, industria mobilei, sticlă pentru electrocasnice, industria automotive, până la faţade din sticlă (perete cortină sau structurală). Programul mașinii, ușor de folosit, permite importarea datelor din mai multe sisteme.
Mașinile de printat TECGLASS, disponibile în mai multe modele și dimensiuni, pot lucra ca autonome (cu sistemul propriu de uscare al cernelei), dar pot fi și integrate în linii de înaltă productivitate, cu mașină de spălat, cuptor de uscare, conveioare de încărcare/descărcare. Mai multe pe www.tecglassdigital.com
FOREL SPA
Firma italiană FOREL SPA a cunoscut în cei 40 de ani de activitate o dezvoltare tehnologică continuă, fiind astăzi unul dintre cei mai apreciaţi furnizori de echipamente performante pentru fabricarea utilajelor pentru producţia geamurilor termoizolante, utilajelor de șlefuit verticale și de debitat sticlă laminată vertical. Produsele oferite sunt fabricate în Italia cu subansamble din Italia sau Uniunea Europeană. Mai multe la www.forelspa.com
FRATELLI PEZZA
Firma italiană este specializată în fabricarea utilajelor pentru sablarea – automatică sau manuală – a sticlei, devenind în timp liderul mondial din sector. Utilajele de sablat sunt disponibile în mai multe modele și dimensiuni, fabricate cu componente de ultimă generaţie și gândite să reziste în timp. Mai multe la www.fratellipezza.com
DENVER SPA
Compania DENVER SPA din San Marino, micul stat înglobat în teritoriul Italiei, este specializată în fabricarea utilajelor CNC multifuncţionale pentru prelucrarea sticlei și marmurei cu trei, patru sau cinci axe corelate, cu diferite dimensiuni, precum și a utilajelor CNC verticale. Mai multe informaţii la www.denver.sm
Robert Jug, administrator Imroglass: „Contactul personal cu clienții reprezintă cheia succesului pe termen lung”
„Grupul IMSA este prezent în România din 1995, când am început să mă ocup personal de promovarea echipamentelor și materialelor pentru industria sticlei, lucru pe care îl fac și în prezent. Din primul moment, am înţeles că piaţă poate fi abordată doar cu propuneri de echipamente de calitate, lucru care ne deosebește de majoritatea competitorilor, care pun accent pe elementul «preţ», atractiv din punctul de vedere economic, dar nevalabil din perspectiva dezvoltării ulterioare a companiei. Acest criteriu, «preţul», trebuie oricum respectat, din moment ce satisface cererea unei părţi din piaţă.
De la bun început, mi-a fost foarte clar că, pe lângă seriozitatea noastră și calitatea produselor, contactul personal cu clienţii reprezintă cheia succesului pe termen lung. Internetul și celelalte mijloace de comunicare în masă nu vor putea înlocui niciodată încrederea între parteneri, care provine din dialogul direct și la nivel personal, dar și din confruntarea cu problemele de fiecare zi în atelierele lor de producţie. Pentru a răspunde acestor provocări, m-am apucat destul de repede de învăţarea limbii române, prin studiu aprofundat, dar și prin discuţii cu partenerii de afaceri. Învăţarea limbii române a fost și este în continuare o experienţă interesantă pentru mine, care deja vorbeam o limbă latină (italiana), dar și limbile slave (slovena și sârbo-croata). Această comunicare directă m-a ajutat atât la stabilirea unui contact direct cu clienţii, fără intermediul traducătorilor, cât și în deplasările mele prin întreaga ţară.
Și astăzi sunt ferm convins că prin contactul personal se crează cele mai durabile legături cu partenerii de afaceri, motiv pentru care petrec jumătate din timp în România – și parţial în Ungaria, altă ţară unde sunt implicat în mod direct cu afaceri.
Rezultatele obţinute în ultimii ani ne-au dat dreptate, Imroglass fiind azi un jucător important printre firmele în domeniu. Viziunea noastră este să continuăm să ne facem munca cu aceeași pasiune și implicare. Convingerea mea este că un lucru făcut cu pasiune aduce, în timp, mai mult succes, cu un efort mai mic, faţă de un lucru făcut exclusiv din motive economice. Îi pot asigura în continuare pe partenerii noștri de implicarea mea directă în promovarea produselor și în rezolvarea problemelor care pot apărea pe parcurs, fiind convins că vom avea o colaborare de durată.
Robert Jug este administrator și partener asociat la Imroglass SRL din Alba Iulia din 2003, anul înfiinţării firmei, și responsabil de vânzări de echipamente în cadrul IMSA GROUP Gmbh Austria.
Robert Jug s-a născut în Slovenia, în 1963.
A copilărit în Italia, unde a absolvit Facultatea de Limbi Străine din Trieste. Trăiește în România din 1995.
Limbi vorbite: italiană, slovenă, germană, engleză, sârbo-croată, română.
Hobbies: bicicletă, motocicletă, schi, alpinism.