Home Blog parteneri Revista MTC, partener media al Galei Aniversare „România – UNESCO: 60 de ani”
Revista MTC, partener media al Galei Aniversare „România – UNESCO: 60 de ani”

Revista MTC, partener media al Galei Aniversare „România – UNESCO: 60 de ani”

0

Am sărbătorit în seara zilei de 15 decembrie împlinirea a 60 de ani, în 2016, de la aderarea României la UNESCO. S-au acordat distincţii şi trofee personalităţilor şi colaboratorilor care s-au remarcat la dezvoltarea și promovarea valorilor Organizaţiei.

A participat Dl. Adrian Cioroianu – Ambasador, Delegat permanent al României pe lângă UNESCO

Gala Aniversară „România – UNESCO: 60 de ani”

În seara zilei de 15 decembrie a avut loc la sediul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO (CNR UNESCO) Gala “România – UNESCO: 60 de ani”, care a marcat împlinirea, în 2016, a 60 de ani de la aderarea ţării noastre la Organizaţie. Evenimentul aniversar s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi din viaţa publică culturală, ştiinţifică, educaţională şi colaboratori care au contribuit la împlinirea şi afirmarea misiunii UNESCO în România.

În deschiderea reuniunii, Secretarul General al CNR UNESCO, dl. prof. Ani Matei, a subliniat rolul de interfaţă a Comisiei între UNESCO şi autorităţile româneşti, constituindu-se ca unul dintre actorii cei mai importanţi ai promovării idealurilor şi obiectivelor UNESCO în România.

Dl. Sergiu Nistor, consilier prezidenţial, a transmis mesajul Preşedintelui României, dl. Klaus Werner Iohannis, adresat cu prilejul aniversării a 60 de ani de prezenţă a României în UNESCO.
Dl. Adrian Cioroianu – Ambasador,  Delegat permanent al României pe lângă UNESCO:« Românii împărtășesc idealurile UNESCO de promovare a unei culturi a înțelegerii și diversității. În ceișaizeci de ani de apartenență la această Organizație, România a sprijinit constant, de la tribuna Conferinței Generale a UNESCO, de la aceea a Consiliului Executiv (în care țara noastră a fost reprezentată cu onoare de mari personalități, pe durata celor șapte mandate deținute până în prezent), angajamentul Organizației în principalele sale activități: apărarea diversității culturale, asigurarea accesului la educație, protecția patrimoniului cultural și natural al omenirii, apărarea libertății de exprimare, construirea unor societăți ale cunoașterii, etc.”

A urmat acordarea de distincţii şi trofee din partea CNR UNESCO  personalităţilor şi colaboratorilor care s-au remarcat la dezvoltarea și promovarea valorilor UNESCO: foşti şi actuali Ambasadori ai României la UNESCO, foşti Secretari Generali ai CNR UNESCO, reprezentanţi ai Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educaţiei, Comisiei Permanente Comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, Patriarhiei Române, universităţilor, precum şi reprezentanţi ai altor instituţii de stat şi organizaţii non-guvernamentale care activează în domeniile de interes ale UNESCO. Printre cei care au luat cuvântul se numărădl. Andrei Magheru – Ambasador al României la UNESCO între 2004 – 2006, dl. Dumitru Preda – Ambasador, fost ministru – consilier, delegat permanent adjunct al României pe lângă UNESCO, dna Ecaterina Andronescu – fost Ministru al Educaţiei, dl. Academician Răzvan Theodorescu – secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud – Est Europene, dna Daniela Gîtman – secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, dna Oana Bogdan – secretar de stat în Ministerul Culturii, dna senator Gabriela Creţu – membru al Comisiei Permanente Comune pentru Relaţia cu UNESCO.

În cadrul reuniunii s-a lansat volumul  “România – UNESCO: 60 de ani”, care conține o prezentare a Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și a principalelor momente din activitatea acesteia în cei 60 ani de la aderare. De asemenea, a avut loc vernisajul expoziţiei «Culorile Deltei», autor Helmut Ignat, care arată imagini reprezentative din Delta Dunării, înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO și în lista Rezervațiilor Biosferei UNESCO.

CNR UNESCO a fost onorată cu acordarea unor plachete şi diplome de excelenţă din partea Universităţii Politehnice Bucureşti, Muzeului Naţional al Satului «Dimitrie Gusti», Agenţiei Naţionale Anti – Doping.

Evenimentul aniversar a fost completat de un moment artistic susținut de Cvartetul Cameratei Regale și de un dineu.

Mulţumim sponsorilor Galei Aniversare: SYSCOM, Cramele Rotenberg, Cofetăria Ina, MENATWORK.

Articol preluat de pe  http://cnr-unesco.ro/gala-aniversara-romania-unesco-60-de-ani/